Topu' la 2020 (ediție specială)

Published: Dec. 23, 2020, 3:59 p.m.

Pentru topul anului am procedat după cum urmează. Am luat cele 8 ediții de top și le-am comparat pe orizontală. Adică am luat toate piesele de pe locul 1 din toate edițiile de top și le-am comparat. Am fixat ca termen de departajare succesul. Și m-am gândit că, până la urmă, succesul pe care îl visează orice artist sau profesionist din industria muzicală este cel de lungă durată. Hitul care este ascultat de generație după generație, piesa pe care prietenii și-o recomandă unul altuia și la luni bune după ce a fost lansată, artistul pe care fani înfocați îl "vând" oamenilor care n-au auzit încă despre el. Cu un cuvânt, dacă vreți, i se poate spune durabilitate. Sau perenitate. În jargon muzical am putea spune evergreen sau, pe vechi, șlagăr. Evident că o piesă lansată anul ăsta nu poate fi numită evergreen. Dar, în timp, ea poate începe să arate că are stofă de așa ceva. Motivele pentru care am ales să clasific așa mi se par evidente, așa că n-am să le mai enumăr aici, în introducerea asta cu care deja simt că m-am lungit cam mult. Am să mai spun doar că 30% din scorul final al fiecărei piese l-a constituit procentul de views acumulat și 70% l-a reprezentat procentul cu care a scăzut numărul de views. De cele mai multe ori rezultatul este unul negativ, așa că l-am numit coeficient de scădere a interesului sau CSI. Cu cât mai aproape de zero, cu atât mai hitoasa piesa. Iar dacă printr-o minune acest coeficient este pozitiv, atunci se cheamă că piesa respectivă poate fi trecută clar la succese în 2020. Am ales să lucrez cu procente, pentru că doar așa se poate egaliza oarecum terenul de joc. O piesă dintr-un gen muzial de nișă, postată pe un canal mic de YT nu se poate compara cu un hit difuzat la radiourile comerciale și postat pe un canal de YT cu sute de mii sau milioane de abonați. Procentele compară însă piesa cu ea însăși. Mai precis, compară performanța din prima lună cu performanța din restul anului. Am avut, recunosc, o problemă cu piesele lansate în noiembrie. Multe din ele au avut scoruri foarte bune, pentru că a trecut foarte puțin timp de la lansarea lor și sunt încă prinse în hype-ul muzicii noi. Așa că am făcut două lucruri. Le-am scăzut din start cifrele cu 25% și, în cazurile unde o piesă lansată din noiembrie a câștigat competiția pentru un anumit loc, am decis să existe doi câștigători - piesa din noiembrie și piesa clasată pe locul doi. Știu că sună complicat ce am făcut eu aici, pentru că așa a fost. Complicat. Ca să înțelegeți cât de complicat vă zic așa: a fost nevoie de cam 14 ore de muncă, ore de consultanță gratuită pe statistică și excel (mulțumesc Bogdan Popescu de la AdWorks și cumnatei mele Irina Iorga de la mine din familie) și de foarte multă răbdare. Dar până la urmă a ieșit mișto. Iaca!