Sindromul românului la all inclusive
Tre' să încep prin a-mi pune cenușă-n cap pentru că săptămâna asta am întârziat cu o zi apariția podcastului din motive de supra-aglomerare personal-profesională. Și tot pârdalnicul ăsta de motiv este cel care a făcut ca episodul de azi să fie un pic mai... abstract. Asta ca să nu zic întortocheat sau greu de priceput. E o continuare a ce am vorbit noi săptămâna trecută, aia cu self-managementul. Sau asta și-ar fi dorit să fie. Pân' la urmă, bine că mi-a venit ideea cu titlul, că asta chiar e bun. E vorba despre ideile care apar în timp ce tu încerci să duci la bun sfârșit un proiect care are cap, coadă și traseul dintre ele puse pe hârtie. Ideile astea de apar pe neupusă masă, așa, în sinea lor, sunt bune. Dar e nevoie de tot discernământul, de multă organizare și niște putere de renunțare pentru a putea să pui stop unor idei care, deși sunt bune, amenință să te deturneze de la planul tău inițial. Dacă n-ai toate calitățile enumerate mai sus există o posibilitate destul de mare să pățești fix precum românul care dă cu nasul pentru prima oară în viață de belșugul de la all inclusive și își pune, vere, pe farfurie din toate cele, cu vârf și-ndesat, până ce gusturile se amestecă scârbos între ele și indigestia se pregătește de muncă. Cam asta ar fi, pe scurt, ce încerc să povestesc, dar nu prea reușesc. Dacă nasc măcar niște întrebări cu privire la ce-am vrut să spun, eu vă rog să nu vă sfiiți și să mi le adresați cu încredere. Promit să răspund pe cât mă duce mintea.