Bagă și tu piesa asta!
Iaca am ajuns și la momentul în care am dat-o cu mucii-n fasole. Nu iremediabil, ci asa, la nivel de intenție. Să mă explic. Am pornit la înregistrat episodul de azi cu gândul de a face o pledoarie semi-amuzantă împotriva ideii de a cere ce piesă vrea un om din public de la DJ, de la trupa de coveruri sau de la artistul care-și cântă propriile piese. Asta aveam în cap când m-am apucat de înregistrat. Dar uite că există încă adevăr în vechea vorbă despre bicicletele de la Tohani care, dacă se stricau și le dezmembrai, riscau să se transforme în mitraliere la reasamblare, dat fiind faptul că, de fapt, fabrica de la Tohani nu fabrica biciclete, ci armament. Adică eu am pornit cu ideea de am enunțat-o mai sus, dar m-am ales tot cu un podcast adresat industriei muzicale și care ajunge la o altă concluzie decât cea pe care ar fi avut-o episodul așa cum îl "văzusem" eu inițial. În fond, e normal. Pentru că, dintr-un demers educativ adresat "profanilor" s-a cernut un episod care tratează o stare de fapt a publicului de peste tot din lume, o stare de fapt care nu dă vreun semn că s-ar schimba curând. Asemenea introducere alambicată nu cred să mai fi scris vreodată. Nu știu ce m-a apucat, zău. Ideea de bază e simplă: am vrut s-o cârmesc hăis, am ajuns cea, iar în episodul ăsta povestesc despre cum ar trebui tratat momentul "Bagă și tu piesa asta!" din punctul de vedere al omului care pune / face muzică. Gata! Hai că n-a fost greu.