Resemnificarea pierderii. Cu Claudia Pușcaru. Mind about You (S. 1, Ep. 41)

Published: July 26, 2021, 9:20 a.m.

Pierderea este parte firească dintr-o viață însă travaliul de doliu este o experiență personală, un drum de la durere profundă înspre recâștigarea speranței și încrederii în viitor. Este un proces de integrare și resemnificate a pierderii, pe alocuri singuratic și apăsător, cu căderi și neputință, alteori cu puterea de a trăi procesul ca o formă a iubirii și atașamentului față de persoana sau relația pierdută. Sprijinul cel mai valoros pe care îl poate primi o persoană aflată în această etapa de viață este, cum spune Claudia, dragostea și afecțiunea celor din jur. Sprijinul de specialitate* în acest proces implică accesarea a șase resurse valoroase: 

  • înțelelegea și acceptarea durerii și contactul cu dorul și jalea, 
  • conturarea scopurilor și planurilor de viitor, 
  • consolidarea relațiilor cu cei apropiați, 
  • rescrierea narațiunii pierderii, 
  • conviețuirea cu tot ce aduce trecutul în prezent și 
  • conectarea cu amintirile pline împărtășite alături de persoana dragă.

Episodul Mind Education Podcast de azi, parte din capitolul Mind about You este o discuție profundă și personală despre speranță după doliu, alături de colega mea Claudia Pușcaru într-o discuție despre drumul de la durere la reconstrucție. Claudia este psihoterapeut de cuplu și familie și psiholog clinician.

*Iglewicz, A., Shear, M. K., Reynolds, C. F., Simon, N., Lebowitz, B., & Zisook, S. (2019). Complicated grief therapy for clinicians: An evidence‐based protocol for mental health practice. Depression and Anxiety. DOI:10.1002/da.22965 

min. 02:32 - Ce înseamnă doliu?

min. 04:12 - Care sunt etapele unui proces de doliu?

min. 08:13 - Aceste etape se derulează în timp la fel pentru toată lumea?

min. 09:54 - Când trăim sentimente de pierdere?

min. 15:36 -  Există anumite repere ale unu proces de doliu firesc?

min. 17:12 - Ce înseamnă acceptarea pierderii și procesului de doliu?

min. 19:26 - Care emoții sunt mai prezente?

min. 12:39 - Ce ajută în tranziția de la depresie înspre speranță?

min. 26:45 - Ce a fost cel mai valoros pentru tine în procesul de doliu?

Music: Sergiu Tuhuțiu. Seashore Dream