Acceptare și compasiune în cuplu. Cu Delia Lungu. Mind about Love (S. 1, Ep. 34)

Published: May 31, 2021, 12:45 p.m.

Acceptarea, cu compasiune, este un proces conștient, de a te putea privi cu simpatie în fața greșelilor, eșecului sau erorilor și implică trei aspecte:  bunătate și blândețe, umanitate și exersarea curiozității și prezenței.

Compasiunea față de sine contribuie foarte mult la starea de bine, la creșterea rezilienței și a modului în care o persoană gestionează stresul, și, studii recente arată că beneficiile ei trec dincolo de sine, se răsfrâng și asupra celorlalți. Rezultatele unui studiu* de exemplu arată că atunci când o persoană exprimă compasiune față de sine transmite indirect către ceilalți un spațiu de siguranță. Cu alte cuvinte, compasiunea față de sine îi face și pe ceilalți să aibă o mai mare compasiune față de ei și să se simtă acceptați.

O astfel de contagiune este vitală pentru o viață de cuplu împlinită, să îmi dau seama ca dacă pot să fiu blând/ă cu mine, și celălalt/cealaltă va fi mai blând/ă cu el/ea. Dacă îmi doresc să am compasiune față de partener/ă, încep uitându-mă la mine. Pentru că spațiul de acceptare de care are nevoie relația depinde de puterea fiecăruia de a exersa acceptarea față de sine și implicit, și față de celălalt.

Tu ce faci atunci când vezi că iți este greu? Sau când te simți trist, sau când l-ai rănit pe partener? Ce conversații porți tu cu tine? Te întrebi de ce nu te descurci? Îți pui etichete și diagnostice când ești copleșit/ă de neîncredere? Sau îți spui cu blândețe că azi pare să îți fie greu, pentru că observi că nu ai suficiente resurse. Sau că puterea iertării stă în acceptarea fragilității?

Delia Lungu este psihoterapeut de cuplu și familie în cadrul Mind Education:

min. 04:00 -  Ce este și de unde începe acceptarea?

min. 06:55 - Fațetele acceptării

min. 11:22 - Cum arată acceptarea în diferite etape ale unei relații de cuplu?

min. 15:38 - Ce înseamnă acceptare și compasiune în momentele de criză ale relației?

min. 23:52 - Cum își dau seama cuplurile că acceptarea și compasiunea este o provocare pentru ei?

*Zhang, J.W., Chen, S., Tomova Shakur, T.K. (2019). From Me to You: Self-Compassion Predicts Acceptance of Own and Others’ Imperfections. Personality and Social Psychology Bulletin. 2020;46(2):228-242. DOI:10.1177/0146167219853846

Music: Sergiu Tuhuțiu. Blackmailed Soul